Bun venit în comuna Târlișua
Astfel se face că eu m-am născut într-un sat, anume Tîrlișua... acolo mi-am petrecut primele luni de viață...
Eram numai de câteva luni când tată-meu a plecat de acolo și, lucru ciudat, deși sunt de 42 de ani și am cutreierat toată țara, niciodată n-am putut ajunge până în satul în care am văzut lumina zilei. Dorința de a-l cunoaște e însă prea mare ca să nu mă hotărască într-o bună zi să mă duc drept acolo. (
Liviu Rebreanu)
Într-adevăr, indiferent pe unde ne poartă cărările vieții, dorința de a ne reîntoarce acasă, de a revedea locurile natale, este de nestăvilit. Pentru cei plecați în cele patru zări, dar și pentru cei de acasă, am decis să lansăm acest site. Noi, cei care suntem în slujba dumneavoastră, sperăm ca toate informațiile pe care le veți găsi aici să vă fie utile și să dovedească faptul că la Tîrlișua funcționează o administrație publică locală sensibilă la nevoile cetățenilor și transparentă.
În încheiere, vă invit din suflet, pe cei care nu ați făcut-o încă, să ne vizitați și să ne cunoașteți aici, la noi acasă, sub poale de Țibleș!
Vlăduț Purja, primarul comunei Tîrlișua